În județul Satu Mare, astăzi, 18 aprilie, se află în carantină 464 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 794 persoane.
Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.
Astfel, la data de 17 aprilie a.c., polițiștii au aplicat 50 sancțiuni contravenționale în valoare de 142.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
De asemenea, polițiștii au identificat o persoană care nu a respectat măsurile de izolare la domiciliu, astfel că a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoana mai sus menționată a fost internată într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, pe propria cheltuială. De asemenea, față de aceasta, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.
Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare
