Președintele Klaus Iohannis a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că în urma discuțiilor și analizelor situației pandemiei din România, s-au decis măsurile care vor fi luate după 15 mai, cea mai importantă dintre acestea fiind faptul că după 15 mai nu se prelungește starea de urgență.
„Situația nu s-a îmbunătățit încă, nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și că suntem într-o normalitate. Am avut și astăzi peste 300 de persoane care au fost testate pozitiv și în acest fel nu pute, să spunem că boala a trecut, însă la un moment dat trebuie să mergem mai departe, iar acest mai departe se concretizează trecând de la stare de urgență la stare de alertă. Nu știe nimeni cât va ține această epidemie, aici la noi îmn România depinde de noi dacă o controlăm bine sau mai puțin bine”
După 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității unde domiciliem și nu mai trebuie să declarăm unde mergem. Vreau să spun din capul locului că așa numita relaxare se va face pas cu pas un astfel de pas fiind din doua în două săptămâni. Următorul calup de relaxare va veni probabil de la 1 iunie.
Din 15 mai vom avea din nou la dispozișie saloanele de înfrumusețare, de frizerie, de coafură, tot din 15 mai se vor deschide cabinetele stomatologice și muzeele, dar toate în condiții speciale de distanțare și de igienă. Cu toții vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise sau în mijloacele de transport în comun. „, a declarat președintele.
Acesta a mai precizat că vor fi moderate ieșirile din localitate, excepție fiind ieșirile din localitate pentru analize medicale sau deplasări în interes de serviciu. De asemenea după 15 mai sportivilor de performanță li se va permite să reia cantonamentele dar nu și competițiile sportive.
