În cadrul unei conferințe de presă organizate după o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri, președintele Klaus Iohannis a afirmat public că starea de alertă se va prelungi, dar că măsurile vor continua să se relaxeze până la eliminarea lor totală.
Ca o serie de măsuri care se vor relaxa în ultima perioadă sunt:
mall-urile, dar fără restaurante şi fără locuri de joacă.
vor fi posibile evenimente private – atenţie, nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanţi, în speţă 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior şi 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior.
va fi posibilă – nu obligatorie, dar va fi posibilă – după 15 iunie redeschiderea after-school-urilor, a grădiniţelor şi creşelor private.
va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness după 15 iunie, dar cu respectarea unor norme de distanţare foarte stricte, norme care, evident, vor fi impuse de Ministerul Sănătăţii.
va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare – atenţie, exterioare – cu respectarea regulamentelor sanitare speciale, care, de asemenea, vor fi puse la dispoziţia celor care sunt interesaţi.
De asemenea președintele Iohannis a afirmat că se va elimina măsura izolării la domiciliu pentru persoanele venite din anumite state, respectiv din acele state care au un număr noi de cazuri mai mic de 5 cazuri la un milion de locuitori.
