In cursul lunii mai 2020, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 144 controale, din care 75 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 69 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), fiind constatate 176 deficiențe pentru înlăturarea cărora s-au dispus în anexele proceselor verbale de control 216 măsuri pentru înlăturarea acestora.
I. Cu ocazia celor 75 de controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna mai 2020 s-au aplicat în total 39 de sancţiuni contravenţionale, din care 11 amenzi în valoare de 71.300 lei și 28 avertismente, inspectorii de muncă dispunând 79 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.
Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 26 sancțiuni (7 amenzi în valoare totală de 51.000 lei și 19 avertismente) . În cadrul Campaniei naționale pentru depistarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în luna mai au fost depistați și sancționați doi angajatori ( cu amenzi însumate de 420.000 lei).
Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 10 sancțiuni ( 3 amenzi însumând 10.300 lei și 7 avertismente) și s-au dispus 20 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.
Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate a fost sancționat un agent de plasare a forței de muncă în străinătate cu amendă în valoare de 10.000 lei.
II. În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 69 controale în cursul lunii mai 2020, fiind constatate 137 deficiențe (neconformități față de prevederile legale). Au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, din care 2 amenzi (în valoare totală de 14.000 lei) și 135 avertismente. Au fost dispuse 137 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate. În cursul lunii mai au fost comunicate (de către angajatori6 evenimente (cercetate conform legii de către angajatori, dosarele de cercetare urmând a fi avizate de către I.T.M.).
Sursa: ITM Satu Mare
Două firme din Satu Mare au fost amendate cu aproape 100.000 de euro pentru muncă la negru
