După apariția articolului cu privire la solicitarea echipei Olimpia pentru utilizarea terenului Olimpia Daniel Prodan în ziarul nostru, adresată primăriei care a rămas fără raspuns timp de 7 zile, cei din biroul de comunicare al primăriei și-au adus aminte să trimită mailul cu răspunsul înregistrat acum 2 zile, în 15 iunie.
În răspunsul dat Olimpiei, primăria refuză accesul echipei suporterilor pe stadionul Olimpia Daniel Prodan, afirmând că acest lucru ar duce la degradarea terenului de joc. Curios, căci cei de la CSM Satu Mare, echipa de fotbal a primăriei se antrenează acolo iar sub crampoanele acestora terenul de joc nu se degradează, doar sub cel al jucătorilor Olimpiei se va degraba.
Primăria trimite echipa suporterilor să se antreneze pe terenuri mici, în curțile școlilor, într-o bătaie de joc indubitabilă. Aceasta inechitate se poate din nou considera un favoritism făcut echipei de fotbal al primăriei, care are toate șansele să întâlnească chiar Olimpia suporterilor la barajul județean. In aceste condiții jucătorii echipei primăriei sunt considerați avantajați de cunoașterea terenului de joc și de antrenamente pe teren de suprafața omologată, față de cei din echipa suporterilor care sunt trimiși să se antreneze pe terenuri micuțe, de curtea școlii.
