Spitalul Județean Satu Mare nu a luat țeapă de la Compania Unifarm cu măști neconforme

Spitalul Județean Satu Mare nu a luat țeapă de la Compania Unifarm cu măști neconforme

Spațiul public a fost invadat în ultimele două zile de cel mai recent scandal de corupție anchetat de DNA, cel al companiei naționale Unifarm și a directorului său,care este acuzat că a cerut mită unei companii pentru facilitarea unui contract de achiziție de combinezoane și măști chirurgicale.

Pe lângă faptele ce luare de mită, Unifarm este acuzată și e faptul că a vândut mai departe spitalelor peste un milion de măști sub denumirea de măști chirurgicale, pe când acestea nu corespundeau standardelor acestui tip de obiecte.
„Nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract". aratp procurorii.

Spitalul Județean Satu Mare a achiziționat de la Compania Națională Unifarm un număr de 5500 de măști chirurgicale, în valoare totală de 105.761 lei, cu TVA, achiziția fiind făcută în două tranșe. Conform managerului Adrian Marc cu care am discutat, aceste măști sunt FFP2, având certificatele de conformitate și de calitate aferente, astfel că la Satu Mare nu au fost trimise măști din cele 1 milion comercializate de UNifarm despre care procurorii spun că sunt neconforme.

Distribuie: