Guvernul ia în calcul o nouă stare de urgență - Satu Mare ar face excepție și am continua să avem libertate

Guvernul ia în calcul o nouă stare de urgență - Satu Mare ar face excepție și am continua să avem libertate

Specialiștii în sănătate fac cereri repetate asupra guvernului condus de Ludovic Orban pentru a declara din nou stare de urgență, asta după ce numărul de cazuri de infectare cu coronavirus a cunoscut o pantă ascendentă în ultimele două săptămâni. Aceștia doresc o nouă stare de urgență pentru a limita răspândirea virusului și a nu supraaglomera sistemul medical.

Guvernul și-a luat un termen de cinci zile pentru a decide o nouă stare de urgență, afirmă cei de la adevărul.ro, iar dacă în aceste cinci zile situația din România nu va intra pe o pantă descrescătoare ca număr de noi cazuri apărute, există toate șansele ca o nouă stare de urgență să fie declarată în România.

De această dată însă problema se va pune diferit și starea de urgență va ține cont de numărul de cazuri din fiecare județ, astfel încât vor intra în stare de urgență doar județele unde există focare de infectare masivă, ceea ce nu se întâmplă la Satu Mare.

În aceste condiții, dacă Guvernul decide o nouă stare de urgență, sătmărenii își vor păstra libertatea actuală, asta pentru că în Satu Mare există cele mai puține cazuri de infectări la nivel național și nici un caz nou de mai bine de trei zile. În prezent, conform cifrelor inaintate de cei din Grupul de Comunicare Strategică, în Satu Mare mai există doar două persoane infectate, 72 fiind vindecate și 8 decedate, din cei 82 de sătmăreni depistați cu coronavirus.

Distribuie: