În acest moment, legea carantinării și a izolării adusa în discuție de Guvernul Orban este la nivel de analiză în cadrul partidelor parlamentare.
Primul parlamentar sătmărean care se exprima cu privire la aceasta este senatorul Gabriel Leș, care afirma ca o astfel de lege este o aberație juridică.
"Legea privind carantinarea și izolarea pe care guvernul Orban o vrea instaurată este o aberație juridică. Mai mult decât atât, se încearcă o manipulare josnică, acuzându-i pe cei care ridică problema drepturilor omului că neagă existența virusului. Este nevoie de măsuri prompte, întrucât riscul de escalaladare este unul real. Dar, instituirea unei legislații orweliene, în care drepturile românilor sunt suspendate, în vreme ce guvernul liberal face business cu echipamente medicale nu este soluția.", afirmă senatorul
Legea gândită de Guvernul Orban vine în contextul în care Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale carantina și izolarea impuse de autorități în forma de până acum două săptămâni.
