Mircea Ciocan, candidatul alianței USR-PLUS și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare, trecând în revista numele colegilor alături de care pornește în aceasta campanie electorala dar și o parte a proiectelor de care județul Satu Mare are nevoie pentru a ajunge pe linia de plutire.
"Acest moment marchează oficial lansarea noastră în politica sătmăreană. Intru în această competiție pentru postul de președinte al Consiliului Județean Satu Mare și este al doilea pas mare pe care îl fac în politica, după cel de a ma implica activ în viața politică. Întrebarea de la care am pornit alături de colegii mei a fost dacă lăsăm aceleași personaje care se perindeaza în politica sătmăreană. Răspunsul nostru a fost ca e momentul unei clase politice noi, pentru un nou suflet în politica locală." a afirmat Mircea Ciocan.
Printre proiectele principale ale acestuia pe care le dorește implementate administrația participativa, la care sa se implice cetatenii în problemele societății dar în același timp și explicarea proiectelor de hotărâre, în special cel al bugetului care este unul brut în prezent, greu de înțeles pentru cei care nu au cunoștințe economice. De asemenea digitalizarea administrației județene este un alt proiect, printre acestea numărându-se transmiterea ședințelor live în mediul online, dar și o platforma online de plângeri și sugestii disponibila cetatenilor și consilierilor județeni.
"Satu Mare este despre cetățeni, români, maghiari, svabi, despre cei care se afla aici sau despre cei plecați dar care doresc să se întoarcă aici. Strada cu stradă, oraș cu oraș, putem schimba în bine județul Satu Mare. Echipa USR-PLUS vine cu o echipa tânără și competenta care poate aduce lucruri bune în județul Satu Mare ", a mai transmis Mircea Ciocan.
Printre candidații pentru Consiliul Județean se numără:
Simion Barnutiu
Ingrid Bouler Pop
Silaghi Vasile
Ciprian Horvath
Ligia Golban
