Un incendiu violent a izbucnit seara trecută la un imobil de locuit situat la etajul patru al unui bloc de locuințe din cartierul Micro 16, strada Măceșului.
La fața locului au fost solicitați să intervină cei de la ISU Satu Mare, cu mai multe autospeciale de stingere, dar și echipaje de prim ajutor. Pompierii au lichidat rapid incendiul iar proprietarul locuinței a fost preluat de echipajele de prim ajutor și transportat la spital.
Se pare că incendiul a pornit de la o țigară.
”Cauza probabilă de producere a incendiului este efectul termic – fumatul. În urma evenimentului au ars: mobilierul, electrocasnicele, materialele textile, trei uși și două geamuri, și s-au degradat pereții din toate încăperile imobilului”,afirmă Bianca Timiș, purtător de cuvânt ISU Satu Mare.
sursa foto: presasm.ro
