S-a încheiat și ziua alegerilor locale iar sătmărenii s-au prezentat ceva mai bine la vot față de alți ani, asta dacă comparăm cifrele strict cu cele de la nivel național, însă în raport cu alegerile din 2016 cifrele sunt puțin diferite, atunci existând un procent de prezență la vot de 47,8%, iar în cifre absolute, 151.648 de persoane.
Acum,din totalul de 314,318 de persoane, la aceste alegeri, la vot s-au prezentat sub 141.462 de sătmăreni, ceea ce înseamnă 54% din cei aflați pe liste. Față de acum 4 ani, la urne s-au prezentat cu aproximativ 10.000 de cetățeni mai puțin.
Dacă vorbim de cea mai mare prezență la vot, secția de votare din Aciua este din nou campioană, la fel ca la restul alegerilor. Cele mai proaste prezențe la vot s-au înregistrat la secțiile de votare din municipiul Satu Mare.
Pe orașe, situația stă în felul următor:
Municipiul Satu Mare - 36,80%
Municipiul Carei - 34.24%
Orasul Ardud - 43,70%
Orașul Tășnad - 56,18%
Orașul Livada - 45,80%
Orașul Negrești Oaș - 34,62%
