Un nou focar de infecție cu coronavirus în județul Satu Mare, de această dată fiind infectată o nouă instituție a statului. După focarul de la ISU, a venit rândul celor de la Poliția de Frontieră să treacă prin aceleași probleme, după ce 10 angajati de la Punctul de Trecere al Frontierei Peteau au fost infectați cu COVID-19.
”La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu avem zece lucrători confirmați cu Covid – 19, din care unul și-a desfășoarat activitatea în PTF Halmeu, restul au efectuat misiuni de supraveghere a frontierei de stat.
În acest context, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare efectuează o anchetă epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți ai celor confirmați, în vederea luării măsurilor de izolare la domiciliu a acestora.
La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu sunt implementate masurile de protecție, polițiștii de frontieră fiind dotați cu materiale de protecție individuală (măști, mănuși, dezinfectat), periodic are loc igienizarea și dezinfectarea adecvată a tuturor încăperilor din sector și ale celorlalte structuri subordonate, se păstrează distanța socială, iar la intrarea în serviciu are loc instruirea persoanalului în ceea ce privește măsurile de prevenire a transmiterii virusului”.
