Proprietarii de clădiri vechi din centrul municipiului Satu Mare par să fie extrem de dezinteresați în a le reabilita și asta nu pentru că le place să plătească impozit de 500% sau cine știe ce amenzi, ci pentru că totul face parte dintr-o schemă bine gândită de ei.
Prima dată vă spunem că poza atașată articolului este de pe Bulevardul Vasile Lucaciu, realizată astăzi, un loc și o clădire cu care ne-am obișnuit să se rupă bucată cu bucată periodic. Se pare că pe proprietari nu prea îi sperie impozitul de 500% pus de primărie pentru cei care nu își întrețin clădirile.
De ce le lasă proprietarii de izbeliște?
Pentru că pot și pentru că asta vor.
Discutam cu cineva din domeniul imobiliarelor în urmă cu câțiva ani despre această situație și aceștia ne-au explicat de ce se practică abandonarea acestor clădiri de către proprietari, deși e vorba de oameni cu mulți bani în spate și cu multe alte proprietăți prin oraș.
Totul ține de cererea pieței. O clădire veche nu se „vinde” la fel ca una nouă, nu are același preț nici la închiriere pentru locuit, nici ca spațiu comercial, nici la vânzare ca locuință. Dar nici dărâmate nu pot fi, pentru că multe sunt clădiri de patrimoniu, clădiri protejate, clădiri cu o arhitectură aparte pe care cei de la Direcția de Cultură nu permit să fie modificate modern.
Tocmai de aceea, pentru a scăpa de clădirile vechi, în care ar trebui să investească mai mulți bani decât în una nouă, proprietarii lor le lasă să se dărâme, pentru ca mai apoi să poată folosi spațiul respectiv după bunul lor plac, să construiască ce le dorește sufletul și nu ce le impune niște legi în vigoare.
