Inspectorii DSVSA au avut o surpriză mar de tot atunci când au intrat in control la un bar și au descoperit că cei care voiau să „stingă” vodka o putea face mâncând ceva, căci barul comercializa si produse alimentare. Doar că nu avea nici autorizație în acest sens, nici spații aprobate astfel că proprietarii s-au ales cu o amendă serioasă.
„În cadrul acțiunilor de verificare, inspectorii de specialitate din cadrul D.S.V.S.A, au urmărit, respectarea condițiilor generale de igienă, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, temperaturile de păstrare cerute de producători, existența graficelor de temperatură pentru spațiile frig, modul și condițiile de preparare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman. A fost verificată existența echipamentului de protecție, folosirea corectă a acestuia, existența substanțelor dezinfectante, în special cele virucide, aplicarea acestora în doză corectă, în special în vestiarele și toaletele unităților verificate, în spațiile de lucru, precum și în holurile și spațiile de trecere, în mijloacele de transport produse alimentare dar și în terasele și zonele de acces în unități.
În urma controalelor efectuate, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei, - un bar, din localitatea Satu – Mare, - pentru comercializarea produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.„, se arată în comunicatul DSVSA
