Maria Pinter, soția fostului consilier județean Pinter Jozsef, a fost înlocuită de la conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. Noul director, interimar deocamdată este Breban Valentin Ioan, anunță Instituția Prefectului Satu Mare.
„Începând cu data de 01.03.2021, domnul Breban Valentin Ioan va exercita cu caracter temporar funcția publică de conducere de comisar-șef adjunct în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (Cluj), respectiv va coordona activitatea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare. Domnul Breban Valentin Ioan este în acest moment comisar superior în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare iar promovarea pe funcția de conducere se face în baza ordinului 61/2021 al președintelui Autorității naționale pentru Protecția Consumatorilor, Eduardt Cozminschi. „, se arată în anunțul celor de la Prefectura Satu Mare

