L-ai ascultat probabil de zeci de ori, cu sau fără voia ta, căci e imposibil să nu fi fost la o nuntă unde el să întrețină atmosfera sau să fi dat intamplator peste un video de al lui pe Facebook, pe unde e prezent constant, dar probabil numele lui nu ti-a ramas intiparit în minte. El este Călin Borșe, iar atunci când nu vorbește, el tot nu tace de fapt, căci sunetul taragotului e o extensie a vocii lui, prin care reusește de fiecare dată să transmită tot ceea ce își dorește.
Să îl cunoaștem puțin pe Călin Borșe.
*Când a început legătura dumneavoastră cu domeniul muzicii?*
În anul 1996. Atunci am început să studiez taragotul, mai exact la Școala Populară Baia Mare.
*Ați stiut dintotdeauna că vreți sa faceți acest lucru? Când ați simțit momentul acela de „asta vreau să fac tot restul vieții”?*
Mi-a plăcut muzica de mic, și tata mai cânta la acordeon, la fel și bunicul meu, amândoi o făceau din plăcere.
Eu voiam să cânt la tobe, dar, prin acele vremuri, în acei ani, oarecum, am fost îndrumat spre acest instrument de un vecin care, și el la rândul lui cânta.
*Cum ați caracteriza munca dumneavoastră în domeniul în care activați?*
Munca în domeniul muzicii este destul de grea, necesită foarte multă forță, foarte multă îndemânare pentru orice notă muzicală, pentru orice cântec.
Mulți cred că „suflatul” este ușor, dar nu e. Chiar și acum după 25 de ani, trebuie să te antrenezi în fiecare zi ca să te poți menține, să fii tot timpul în formă.
*Considerați că ați atins apogeul în ceea ce faceți? Cum ați descrie apogeul acestei cariere?*
Nu pot să zic că am atins apogeul. În fiecare zi descopăr melodii noi, învăț tehnici noi de suflat, de cântat, pentru că muzica este într-o continuă evoluție.
Un proverb foarte bine definit de oameni care sunt în acest domeniu de mai mult timp decât mine, este „la muzică încă nu i s-a dat de capăt”.
*Ce vă doriți pentru cei ce vă urmează în domeniul muzicii, pentru viitoarea generație?*
Le doresc celor care vin și se apucă de acest instrument, obligatoriu să se încarce cu multă răbdare, pentru că multă lume crede că dacă studiezi un an sau doi deja îs instrumentiști. E nevoie de cel puțin 15-20 de ani pentru a putea spune că te numești instrumentist, nici măcar atunci nu e suficient. Deci, trebuie multă răbdare, mult studiu, multă perseverență, mult calm.
