Bătrân prins cu țigări de contrabandă în mașină - voia să-și întregească veniturile, ilegal

Bătrân prins cu țigări de contrabandă în mașină - voia să-și întregească veniturile, ilegal

Ieri, 25 februarie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmației, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 20.00, colegii noştri au oprit pentru control, în municipiul Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. Mașina era condusă de către un cetățean român, în vârstă de 62 de ani, din județul Satu Mare.

Șoferul și autovehiculul au fost conduși la sediul S.T.P.F. Satu Mare. În urma controlului amănunțit asupra mijlocului de transport, în portbagaj a fost descoperită cantitatea de 210 pachete cu ţigări de proveniență extracomunitară. Valoarea acestora se ridică la aproape 2.500 lei.

În cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

sursa: Politia de Frontieră

Distribuie: