Criminalul care a ucis un tânăr în centrul orașului a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare

Criminalul care a ucis un tânăr în centrul orașului a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare

Anderson Sere, un om al străzii care a omorât un tânăr în centrul orașului și-a primit pedeapsa de la judecători. Acesta a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce și-a recunoscut fapta, chiar dacă a pus totul pe seamna faptului că era sub influența băuturilor alcoolice.

Odioasa crimă a avut loc în 28 august, în plin centrul municipiului Satu Mare, la capătul pasajului Corneliu Coposu. Criminalul și-a înjunghiat victima cu un cuțit pe care îl furase înainte de pe masa unei terase din zonă. Victima s-a pus între criminal și iubită, pe care încerca să o protejeze de gesturile nefirești.

Familia victimei se îndreaptă acum, din punct de vedere justițiar, împotriva Poliției Locale și a Poliției Municipale cărora le cere despăgubiri.

Distribuie: