Titluri de Vicecampioni câștigate prin noroi – unde se antrenează concurenții de off-road în Satu Mare

Titluri de Vicecampioni câștigate prin noroi – unde se antrenează concurenții de off-road în Satu Mare

Alin Bob este un tânăr sătmărean pasionat de off-road. Pasiunea lui pentru acest sport extrem a început încă din anul 2014, când a devenit co-pilotul lui Marius Mateș. După 3 ani de zile, au făcut schimb de locuri, Alin a ajuns pilot și Marius co-pilot, iar de atunci tot așa au rămas.

Cei  doi participă la 8, maxim 10, concursuri pe an, de la care până acum Alin a obținut două titluri de Vicecampion Național, iar Marius a obținut titlul de Campion Național la co-pilot la Standard C.

În județul Satu Mare, Alin și Marius se antrenează pentru viitoarele concursuri în zona Codrului și în Racșa.

La sfârșitul lunii Aprilie, va începe Campionatul Național de Off-Road la care și ei vor participa.  „Ne luptăm pentru titlul de Campioni Naționali. Și anul trecut am luptat, doar că în ultima zi, în ultimii 15 kilometri, mașina s-a oprit pur și simplu din cauza cipului de la cheie”, declară Alin pentru ObiectivSm.

În momentul de față ei sunt la categoria „Challenge”. Anul trecut, cei doi au ajuns Vicecampioni la Challenge, iar acum doi ani la Standard C.

Distribuie: