Viața ne arată zi de zi că acolo unde există implicare și unde oamenii sunt dispuși să se sacrifice pentru cei din jur, nici un vis nu este prea mare pentru a nu fi îndeplinit. La începutul acestui an casa domnului Tibi, din Cuța, a ars. Fiind persoană cu handicap, cu un picior amputat, acesta nu putea nici măcar visa la o casă nouă, cu atât mai puțin la un picior nou, fiind resemnat cu ideea de a folosi o cârjă tot restul vieții.
Doar că prin implicarea părintelui Chereji, viața domnului Tibi a luat o turnără pozitivă neașteptată. După ce i-a renovat toată casa, prin muncă proprie și a celorlalți consăteni, părintele l-a ajutat pe acesta să aibă parte și de o proteză nouă, iar acum domnul Tibi merge pe propriile picioare, fără a se mai folosi de cârjă.
