Precipitațiile prelungite incepute in seara zilei de miercuri si cantitatea însemnată a acestorani-a determinat pe hidrologi sa emita o avertizare cod roșu de inundații pentru o zonă din județul Satu Mare.
Este vorba de canalul Maria, un afluent al Crasnei din zona Rătești, care a depășit cota de pericol
"Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Maria (afluent al Crasnei), județul Satu Mare“, avertizează hidrologii.
De asemenea s-a emis un cod galben, valabil până astăzi la ora 10 si pentru raul Crasna.
"Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă în zona înaltă montană şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Someș bazin aval S.H Răstoci, Crasna – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, judeţele Maramureș, Sălaj, Satu – Mare“, transmit hidrologii.
