Spitalul din Carei s-au putea redeschide pentru persoanele non-COVID cel mai devreme la începutul lunii iunie

Spitalul din Carei s-au putea redeschide pentru persoanele non-COVID cel mai devreme la începutul lunii iunie

Primăria Carei anunță că se ia în considerare de către conducerea spitalului municipal Carei redeschiderea unității spitalicești și pentru persoanele care nu sunt infectate cu Covid. Asta după ce spitalul a fost „suport-covid” de la începutul pandemiei, fiind principalul punct de tratare al celor infectați cu noul coronavirus.

În toată această perioadă toți cei din zona Carei și împrejurimi, care aveau nevoie de asistență medicală, au fost redirecționați spre spitalul din Satu Mare.

„Conducerea Spitalului Municipal Carei a început demersurile pentru redeschiderea unității spitalicești pentru pacienții non-COVID. Pentru bolnavii infectați cu coronavirus vor fi rezervate două secții, dintre care una va fi în mod cert secția ATI. Redeschiderea spitalului este preconizată pentru începutul lunii viitoare, însă totul depinde de evoluția situației epidemiologice la nivelul județului Satu Mare. În ultima perioadă, numărul bolnavilor cu COVID-19 internați în spital a variat între 20-30 de persoane.„, anunță Primăria Carei

Distribuie: