Sute de copii din Negrești Oas s-au distrat pe cinste la spectacolul de 1 Iunie

Sute de copii din Negrești Oas s-au distrat pe cinste la spectacolul de 1 Iunie

Copiii din Negrești Oas au avut parte de multa bucurie si multe distracții cu ocazia activitatilor organizate pentru ei cu ocazia Zilei Copilului. Aceștia au fost pe rand si artiști si spectatori, unii au fost primari pentru o zi pe cand altii s-au transformat in personajele preferate cu ajutorul picturii pe față.

"O zi extraordinară alături de sute de copii negreșteni! 🥰 Mi-a surâs inima de bucurie vâzând atâta fericire pură la micuții noștri care au participat azi în număr mare la manifestările pe care le-am gândit în avans de Ziua Copilului 🎉 , un eveniment pe care îl organizăm anual de când sunt primar și a fost mult așteptat de copiii noștri. 💃

Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât a trecut mai bine de un an de când nu am mai putut socializa, nu ne-am mai putut strânge în brațe. De mult nu am mai văzut atâta chef de viață și atâta fericire!

Am început evenimentul în mod tradițional cu Ziua Porților Deschise la Primărie, unde cei mici și-au ales primarul copiilor și am continuat cu Carnavalul copiilor, la Muzeul în Aer Liber.

Copiii au asistat la numere de magie cu magicianul Robert Tudor 🤡, s-au distrat cu Mikey și Minnie, Donald şi Daisy 🧸, și-au pictat fețele și și-au făcut poze haioase 🥳, s-au îndulcit cu înghețată și au umflat baloane 🎈. Pe scenă, copii și elevi de la școlile din oraș ne-au încântat pe toți dansând grațios sau interpretând piese celebre 💃👨‍🎤🕺👯‍♀️ de la rock la pop și la muzică populară. Pe scurt: a fost o zi magică pentru toți!

Le mulțumesc în mod special dascălilor și tinerilor voluntari de la liceele din oraș, partenerilor de la ▶️ Liceele Teoretic și Ioniță G. Andron, ▶️ Școlile Gimnaziale nr. 1 și 3, ▶️ Grădinițele G.P.P 1 și 7, ▶️ Asociației Edutopia și voluntarilor de la Crucea Roșie Negrești-Oaș.

Le mulțumesc tuturor copiilor, mici și mari, care au evoluat pe scenă și dascălilor care i-au îndrumat pentru momentele frumoase oferite, pentru talent și dăruire! ", transmite primarul Aurelia Fedorca

Distribuie: