O sătmăreancă este favorită să intre în cea mai mare competiție dedicată tenisului juvenil, unde ajung doar cei mai buni 8 sportivi

O sătmăreancă este favorită să intre în cea mai mare competiție dedicată tenisului juvenil, unde ajung doar cei mai buni 8 sportivi

Despre Vanessa Nocaci am mai scris in ziarul nostru in repetate rânduri, pentru că acest copil minune al Sătmarului urcă treaptă după treaptă în lumea tenisului, fiind o speranță pentru Satu Mare în acest sport, unde atinge performanță după performanță.

Vanessa tocmai a intrat în cursa „Race for Monte Carlo”, o competiție care adună la start cele mai bune 8 tenismele sub 14 ani, din toată lumea. Cum e în tenis, accesul la această competiție se face în baza punctelor acumulate prin participarea și câștigarea altor competiții. Astfel, în următoarea perioadă, Vanessa va participa la mai multe competiții de junioare din, calendarul competitional al sportivei fac parte turnee in Germania, Bosnia Hertegovina si Austria!

În prezent, datorită ultimelor rezultate foarte bune obținte, Vanessa a intrat in top 120 jucătoare u14 la nivel mondial, o performanță extraordinară pentru Satu Mare, dar fiind faptul că vorbim de zeci de mii de tineri care practică acest sport in lume la această categorie de vârstă. Pentru Vanessa urmează o perioadă de antrenamente intense care se vor completa cu exercițiile de recuperare de la mâna dreaptă unde a suferit recent o accidentare.

Noi îi urăm mult succes Vanessei si speram să putem scrie despre ea si cand va castiga competiția de la Monte Carlo.

Distribuie: