La sediul Primăriei Negrești-Oaș va avea loc mâine, 11.08.2021, de la ora 10, o întâlnire organizată de Asociația GAL Țara Oașului cu participarea reprezentanților Agenției Naționale a Zonei Montane și ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în cadrul proiectului de cooperare pe subMasura 19.3 ,,LEADER GastroTOUR".

Obiectivul general al proiectului este promovarea turismului local prin înființarea de puncte gastronomice, rute tematice și circuite turistice prin valorificarea produselor locale bazată pe lanțul scurt. Astfel, sunt invitate persoanele interesate în înființarea unui punct gastronomic local care vor avea de acum oportunitatea de a prepara și servi produse culinare, după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final.

De asemenea, în cadrul întâlnirii vor fi prezentate și alte oportunități de finanțare disponibile din fonduri europene destinate mediului privat.
sursa: Primăria Negrești Oaș