Femeie de 65 de ani, cu probleme de sănătate, salvată de pompieri!Au intrat pe geam

Femeie de 65 de ani, cu probleme de sănătate, salvată de pompieri!Au intrat pe geam

Astăzi, în jurul orei 13:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru deblocarea unei uși, de la etajul 4 al unui bloc, pe strada Cibinului.
La fața locului s-au deplasat 8 subofițeri cu o autospecială de lucru la înalțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor.
Ajunse la fața locului forțele profesioniste au pătruns în imobil pe geam, iar în interior au găsit o persoană, de sex feminin, în vârstă de 65 de ani, cu hipertensiune arterială și cardiacă. Aceasta a fost transportată cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

sursa: ISU Satu Mare

Distribuie: