O femeie în vârstă de 37 ani a fost atacată luni-dimineaţă, 16 august 2021, chiar de partenerul său, conform primelor informaţii, în stradă, în zona magazinului Supeco din municipiul Slatina.
Femeia are în jur de 37 ani şi a fost atacată de partenerul său cu un cuţit, loviturile fiindu-i aplicate în zona gâtului şi toracelui. Femeia este în stare stabilă, informează jurnaliștii de la Adevărul.
Agresiunea, care s-a produs în plină stradă, în proximitatea magazinului Supeco din Slatina, o zonă intens frecventată de navetişti, a avut loc în jurul orei 6.00. Femeia este din Perieţi.
Poliţiştii l-au găsit pe agresor acasă, în localitatea Perieţi, acesta plecând acasă liniştit imediat după ce şi-a înjunghiat soţia cu care era în divorţ.
„În dimineaţa de 16 august a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin apel unic de urgenţă 112, de un bărbat, de 43 de ani, cu privire la faptul că, în municipiul Slatina pe strada Crişan, o femeie ar fi fost înjunghiată şi ar prezenta leziuni în zona gâtului şi a spatelui, iar autorul a părăsit locul faptei.
La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, de 41 de ani, în timp ce se afla în staţia de microbuz, ar fi lovit-o, cu un obiect tăietor-înţepător, pe soţia acestuia, cu care se află în proces de divorţ, aceştia fiind despărţiţi în fapt“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.
Sursa: Adevărul.ro
