Bătaie în trafic. Șofer de TIR luat la pumni pe străzile din Satu Mare

Bătaie în trafic. Șofer de TIR luat la pumni pe străzile din Satu Mare

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în municipiul Satu Mare ar fi avut loc un conflict spontan între membrii unei familii și conducătorul auto al unui autocamion. Totul s-a întâmplat marți, în jurul orelor 17:45, potrivit informațiilor colegilor noștri de la PresaSM.

Motivul: șoferul de TIR nu ar fi acordat prioritate, în opinia pietonilor, iar astfel a urmat o dispută verbală, terminată în confruntări fizice.

Conform informațiilor PresaSM, toate persoanele implicate, respectiv 3 femei cu vârste cuprinse între 18-40 de ani, un bărbat de 44 de ani, toți din Satu Mare și un alt bărbat, de 43 de ani, din județul Alba, au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri, în vederea clarificării situației de fapt.

Sursa: PresaSM.ro

Distribuie: