Patru sătmăreni au fost reținuți pentru cel puțin 24 de ore în urma unor percheziții care a avut loc în trei localități din județul Satu Mare. Polițiștii au găsit la locuințele suspecților mai multe kilograme de cannabis, doze de cocaină, pastile ecstasy, dar și două pistoale cu gaz.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate aproximativ 3 kg de cannabis, 3 doze de cocaină, 18 g de substanță pulverulentă de culoare alba (cocaină), 100 de comprimate ecstasy, 2 pistoale cu gaz şi sume de bani.
„Totodată, au fost indisponibilizate 4 telefoane, 6.280 de lei, 340 de lire, 570 de euro și 100 de franci elvețieni”, spun cei de la IGPR.
„Față de 4 persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 43 de ani, din localitățile Negrești Oaș și Cămărzana, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore”, spun cei de la IPJ Satu Mare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, respectiv al specialiștilor din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.
Sursa: IPJ Satu Mare
