Primar din Satu Mare: „Avem nevoie de programul Anghel Saligny” - cifrele care îi susțin opinia

Primar din Satu Mare: „Avem nevoie de programul Anghel Saligny” - cifrele care îi susțin opinia
Comuna Santău este una dintre cele mai dezvoltate comune din județul Satu Mare, dezvoltarea venind de pe urma proiectele scrise de conducerea comunei în ultimii 10-12 ani, multe dintre aceste proiecte fiind finanțate prin programul PNDL. Astfel s-a ajuns ca Santăul să aibă astăzi unul din cele mai mari procente de străzi asfaltate, aproape de 100%. Cu toate acestea, chiar și unei comune ca Santău îi sunt necesare noi fonduri pentru modernizare, iar cele prin programul Anghel Saligny ar fi pentru ei o gură de aer curat.
Primarul Silaghi Sergiu afirmă că mediul rural are nevoie de acest program pentru a putea oferi cetățenilor lor condiții mai bune de trai, în cele mai multe cazuri fiind vorba de utilități imperios necesare în secolul acesta.
„Astăzi în România 57% dintre localități nu au canalizare, 29% dintre localități nu au apă curentă, 69% dintre localități nu au rețele de gaze naturale, 20.000 de km de drumuri județene și 27000 de km de drumuri comunale sunt nemodernizate.
În fapt vorbim de alocarea de resurse financiare pentru creșterea calității vieții în comunitățile locale. Viața noastră nu e doar în marile orașe. Un minim echilibru este necesar pentru a da o șansă comunităților locale să se dezvolte și să poate oferi un trai mai bun celor care au trudit o viață întreagă dar și noilor generații care vor rămâne acasă, în țară.
Programul reprezintă o soluție la probleme reale și concrete ale comunităților locale, iar noi cei care administrăm localitățile rurale avem nevoie ca de aer de un program național pentru dezvoltarea localităților mici. Ce viitor are satul românesc dacă tinerii nu au acces la servicii publice de bază? Cum vom putea menține generațiile de tineri în România dacă nu le vom oferi acces la o infrastructură bună și la un loc de muncă care să le permită o viață decentă?
Primăriile nu dispun de resurse de bani așa cum au orașele și nu putem să mai amânăm aceste proiecte încă 30 de ani. Nu putem să lăsăm în subdezvoltare o mare parte a României. Nu putem negocia accesul cetățenilor la apă potabilă și la educație.
Cred că e nevoie de maturitate în decizie și sunt convins că Guvernul României va demara acest program de îndată. E timpul pentru o bună și corectă guvernare care să sprijine toți cetățenii țării!”, transmite primarul.
Distribuie: