Un sătmărean acuză că mama sa, în vârstă de 88 de ani, a fost refuzată de două ori la Policlinica Veche, pentru a se vaccina.
Bărbatul a înțeles primul refuz, femeia având tensiune mare, astfel că s-a întors cu ea la Mihăieni, iar câteva ore mai târziu a făcut iarăși drumul până la Policlinica Veche, la chemarea celor de la Policlinică, doar că au fost refuzați din nou, pentru că aceștia nu aveau o fiolă de vaccin începută și nu voiau să deschidă una doar pentru femeie.
„M-a sunat înainte de ora 16.00 cineva, erau cei de la Centrul de vaccinare de la Policlinica Veche, spunându-mi să vin că mă așteaptă. Când am ajuns în fața centrului îi sun, însă nu a ridicat nimeni. Cu toate acestea am intrat deoarece era ora 17.15. Efectiv am fost dați afară cu pretextul că nu mai au vaccin și să revenim mâine. I-am rugat să gasească o soluție, deoarece există și alte centre de vaccinare, eu am adus de la 50 de km, deja a doua oară pe ziua de azi o bătrână de 88 de ani.
Mi-au spus că nu încep o altă fiolă care au spus, mi se pare că e formată din 6 doze de vaccin, iar una dintre cadrele medicale mi-a spus să aștept până la ora 20.00 că dacă cumva mai vin persoane atunci vă vaccinez.
Un serviciu plătit, de la ora x până la ora y, nu se poate să se comporte cu cineva așa. Ulterior am auzit că există 5 sau 6 centre de vaccinare în Satu Mare, dacă aveau un pic de voință, îmi ziceau, omule, du-te pe strada cutare, pentru că timp era suficient. Peste tot se aude, vaccinați-vă, dar cand te prezinți deja de două ori în aceași zi, de la zeci de kilometrii cu o femeie de 88 de ani, să te trimită acasă la ora 17.00.
În curând vine următorul val al pandemiei, iar o persoană de imediat 90 de ani, își dorește să se vaccineze iar medicii refuză să o vaccineze” spune nepotul bătrânei pentru gazetadenord-vest.ro.
