Luna octombrie vine cu o serie de noutăți pentru sătmăreni, din partea celor de la Salon Brilliant Beauty, care aduc în Satu Mare două servicii în premieră. Iubitorii de masaj știu cât de utilă este această procedură organismului și psihicului lor, iar acum ei se vor bucura de ceva în plus.
Tudor Gherman, cel care coordonează toată această activitate, aduce în Satu Mare masajul la patru mâini precum și masajul de cuplu. Sunt două tipuri de masaj bine cunoscute în alte părți de țară și în afara granițelor, dar care nu au fost practicate în județ până acum. Scopul principal al acestor tipuri de masaj este experiența de care se bucură clientul, relaxare și scăparea de stresul cotidian care pune stăpânire pe mai toți dintre noi.
Pentru a putea realiza aceste tipuri de masaj este nevoie bineînțeles de doi maseori, iar lui Tudor Gherman i se alătură din luna octombrie tânăra Mara, prospătă vicecampionă națională la masaj, despre care am scris aici.
Mara a fost, dacă putem spune așa, eleva lui Tudor Gherman, care a îndrumat-o în această artă suplimentar pe lângă cursurile urmare de Mara, iar în aceeași zi în care Mara a susținut examenul pentru diploma de maseor s-a prezentat la Campionatele Naționale unde a avut o prestație care a impresionat juriul.
Cei doi vor activa în salon Brilliant Beauty, atât individual, cât și împreună, atunci când sătmărenii vor opta pentru cele două noi tipuri de masaj care implică doi maseori. Când vine vorba de masajul la patru mâini care mai este denumit și masaj în tandem, experiența de relaxare a clientului este una mai intensă, acesta primind o porție dublă de masaj în același interval de timp. Referitor la masajul de cuplu, el este o experiență romantică pentru cei doi, fiind, de ce nu, o ocazie perfectă pentru a intensifica relația dintre doi indrăgostiți.
