Suntem obișnuiți ca orice se întâmplă în România să nu ne mai surprindă, dar totuși poate să ne scandalizeze, așa cum este cazul unor, mult spus, grupuri sanitare, de la o școală dintr-un sat din județul Botoșani.
Acestea au fost realizate începând cu 2004 din bani de la Banca Mondială, doar că, în loc să se facă o treabă bună, s-a făcut una doar de ochii lumii, care punctează mai mult pe foaie decât în realitate. Toaletele au fost construite tot în fundul curții școlii, departe de clădire și nu au apă, prin urmare sunt doar niște latrine cu faianță și gresie.
Cele două grupuri sanitare au costat 186.000 lei, undeva la 35.000 de euro la cursul de schimb al anilor trecuți. Doar că aceste grupuri sanitare nu au fost folosite niciodată, ba nu au nici autorizație, iar acum reprezintă un pericol pentru elevi, căci stau să se dărâme de la o zi la alta.
În tot acest timp, elevii au folosit vechiul wc din fundul curții, o amenajare insalubră și improvizată.
foto: adevărul.ro
