Cu ocazia celor 88 controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna septembrie 2021 s-au aplicat în total 38 sancţiuni contravenţionale, din care 10 amenzi în valoare totală de 92.100 lei și 28 avertismente, inspectorii de muncă dispunând 89 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.
Având în vedere Planul de măsuri realizat de Inspecția Muncii în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale în vederea reducerii incidenței muncii nedeclarate și subdeclarate, în cursul lunii septembrie au fost organizate Campanii (acțiuni) de control la angajatorii din domeniile de activitate Construcții (cod CAEN 41, 42, 43), Fabricarea produselor de brutărie și produselor făinoase (cod CAEN 107), Protecție și gardă (cod CAEN 801), Întreținerea și repararea autovehiculelor (cod CAEN 4520). Cu ocazia celor 68 de controale efectuate în cadrul acestor campanii au fost identificați 3 angajatori folosind munca nedeclarată, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în sumă totală de 80.000 lei, din care 40.000 lei pentru primirea la muncă a unor persoane fără contract individual de muncă încheiat anterior începerii activității și respectiv 40.000 lei pentru primirea la muncă a unor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității.
Pentru încălcarea altor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 24 sancțiuni (19 amenzi în valoare totală de 10.800 lei și 5 avertismente).
Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 6 sancțiuni (2 amenzi însumând 1.300 lei și 4 avertismente) și s-au dispus 14 de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.
