Doar jumătate din cei care se vor directori de școli au și luat examenul. Mai slabi decât elevii la Bac

Doar jumătate din cei care se vor directori de școli au și luat examenul. Mai slabi decât elevii la Bac

Examenul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți de școli s-a încheiat iar rezultatele acestora au venit. Iar rezultatul e unul mai slab decât la Bacalaureat, doar jumătate din cei care s-au înscris la examen l-au și promovat.

Bine, poate nu e tocmai corectă comparația cu Bacalaureatul, căci acolo e o chestie simplă, ai trecut sau nu, pe cand aici intervine ideea de concurență pe post. Dar șmecher, inspectoratul școlar nu anunță nominal școlile unde au fost 2 sau 3 candidați, nu anunță nici școlile unde a fost candidat unic și nu a promovat examenul. Căci dacă le-ar prezenta, probabil situația ar arăta mai urât, cu concurenți care concurează singuri și ies pe locul doi.

„Vineri, 15 octombrie 2021, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Satu Mare.

Concursul a fost organizat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare.

În ceea ce privește rezultatele inițiale din cadrul acestui concurs, situația este următoarea: din cei 167 de candidați înscriși, 83 au fost admiși (50,3%), 82 au fost respinși (49,7%), iar 2 candidați nu s-au prezentat.

Eventualele contestații la proba scrisă se depun la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 6, Satu Mare) în zilele: 15 octombrie 2021 – după afișarea rezultatelor;  16-17 octombrie 2021, între orele 9-13.

Contestația la proba scrisă se depune personal de către candidat, însoțită de copia cărții de identitate sau prin împuternicit, cu procură notarială în original.

Eventualele contestații la proba scrisă se pot transmite și electronic (în format .pdf, semnate și scanate) la adresa de e-mail isjsm@satmar.ro, însoțite de copia cărții de identitate, în interval orar mai sus menționat.”, transmite Inspectoratul Școlar

Distribuie: