Marți a fost revoltă la Carei, la un ansamblu rezidențial în care locuiesc asistații sociali. Aceștia au ieșit în stradă pentru a protesta față de decizia primăriei de a le solicita plata facturilor restante la utilități.
Oamenii s-au arătat a fi nemulțumiți de decizia primăriei de a-i pune la plată, iar lipsa unei acțiuni a lor în acest sens riscă să le aducă executarea silită și obligația de a părăsi locuințele pe care până acum le-au ocupat gratuit.
Pentru a preveni o escaladare a situației, la fața locului a fost prezent și un echipaj de jandarmi. Protestul a fost unul pașnic, dar situația riscă să se complice în momentul în care la ușa asistaților sociali va bate executorul judecătoresc care îi va sili să părăsească locuințele.
sursa foto: buletindecarei.ro
