Colegiul Pacienților a donat Spitalului Județean măști de protecție de înaltă calitate

Colegiul Pacienților a donat Spitalului Județean măști de protecție de înaltă calitate

Colegiul Pacienților este o entitate nouă în județul Satu Mare, dar a început activitatea în forță și își ia în serios rolul de protecție al pacienților, nu doar prin a scoate la lumină neregulile din sistemul sanitar, dar și prin a face donații pentru sistemul medical, care să ajute inclusiv pacienții. 

,,Printr-un gest de o generozitate deosebită, Asociația Colegiul Pacienților din Satu Mare a donat, spre beneficiul personalului medical, a celor care sunt internați în cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, un număr de 1.000 de măști faciale FFP 3. Sunt măști de înaltă calitate, foarte utile, care asigură o protecție ridicată în fața coronavirusului dat fiind faptul că filtrează 99% din particulele din aer și sunt recomandate în medii cu particule foarte mici și foarte periculoase.

Pentru minunatul gest, echipa de conducere a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare aduce calde mulțumiri donatorilor. Generozitatea lor arată că, în astfel de momente dificile, implicarea, solidarizarea și responsabilizarea fiecăruia dintre noi, pot face diferența!”, a transmis conducerea SJU Satu Mare.

Distribuie: