Caz șocant! Au ieșit la o drumeție și au dat peste un bărbat spânzurat în copac

Caz șocant! Au ieșit la o drumeție și au dat peste un bărbat spânzurat în copac

Caz șocant petrecut la marginea municipiului Baia Mare, în zona cunoscută drept Valea Usturoiului. Un grup de persoane ieșit la scurtă drumeție a trăit șocul vieții lor după ce privirile li s-au oprit pe traseu pe un bărbat spânzurat într-un copac.

Aceștia au anunțat imediat Poliția, care mai departe a solicitat sprijinul Salvamont pentru a coborâ trupul neînsuflețit din copac.


Politia Maramures: "Astăzi, 07 noiembrie, în jurul orei 11.30, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată direct de către un cetățean, despre faptul că, în zona denumită Valea Usturoiului a fost găsit un cadavrul unui bărbat, cu vârsta de aproximativ 20 - 30 de ani.



La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș s-a constituit o echipă complexă de cercetare compusă din polițiști criminaliști, de investigații criminale, ordine publică, care, împreună cu S.P.J Salvamont, s-au deplasat la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.", transmite IPJ Maramureș


Conform celor de la Ziar de Maramureș, trupul ar fi stat spânzurat în copac de aproximativ 10 zile.

Distribuie: