Număr exagerat de mare de urși în județul Satu Mare. S-au înregistrat atacuri asupra oamenilor

Număr exagerat de mare de urși în județul Satu Mare. S-au înregistrat atacuri asupra oamenilor

În cadrul discuțiilor, reprezentanții asociațiilor de vânătoare au prezentat situația dificilă în care se află, a costurilor mari care trebuie suportate de vânători pentru respectarea tuturor măsurilor de biosecuritate impuse de legislație privind organizarea vânătorii la mistreț, a transportului către locul de manipulare a vânatului, a recoltării probelor, a păstrării carcaselor și a ecarisării părților nedestinate consumului uman și carcaselor cu rezultat pozitiv la PPA.

Reprezentanții asociațiilor de vânătoare au sesizat, tocmai datorită acestor costuri mare, pericolul de neconformare la toate măsurile specifice pentru limitarea răspândirii PPA în cadrul acțiunilor de vânătoare organizate pe fondurile cinegetice din județ, ceea ce poate zădărnici eforturile DSVSA și pune în pericol viabilitatea sectorului zootehnic specific de creștere a porcilor. În același timp au prezentat nevoia de adaptare a legislației specifice, de finanțare a acțiunilor preventive specifice mediului silvatic.

Altă situație sesizată de aceștia privește numărul foarte mare de urși bruni din zona Oaș - peste 20 de exemplare, inclusiv ursoaice cu pui – în situația în care optimul ar fi de două exemplare, fiind semnalate inclusiv atacuri la om.

Situația, ca de altfel acceași la nivel național, se datorează interzicerii (cu excepția unor situații deosebite) a vânătorii la această specie, strict protejată prin lege.
Deoarece au fost prezentate mecanisme concrete de finanțare și solicitări justificate de modificare a legislației în domeniu, prefectul a solicitat înaintarea unui memoriu, care să fie asumat de toate asociațiile de vânătoare din județ.

Distribuie: