Monstru de 2 metri și 70 de kg, prins de un sătmărean.

Monstru de 2 metri și 70 de kg, prins de un sătmărean.

Sătmăreanul Arthur Hanus a avut un weekend de pescuit cum nu s-ar fi așteptat. Ceea ce părea a fi o ieșire de câteva ore pentru relaxare, pe râul Tur, s-a transformat într-o luptă cu un monstru, pentru doborârea recordului personal.

Acesta a scos din apa râului un somn de peste doi metri și 70 de kilograme, captura pentru care a avut nevoie chiar și de ajutor pentru a o trage pe mal. asta după ce a intrat în apa rece a râului.

”Este cel mai mare somn pe care l-am prins până acum, de 220 de centimetri, 70 de kilograme. Cine s-ar fi gândit că un astfel de monstru (bineînțeles, nu în sensul rău al cuvântului) trăiește într-un râu mai mic. Îi mulțumesc pentru ajutorul prietenul meu Zoltan Orban, căci fără el nu aș fi reușit să îl scot din apă. Un sfat bun, nu faceți baie în luna noiembrie, apa este un pic rece. Dar, din păcate, mie mi-a fost obligatoriu. Iar peștele și-a recâștigat libertatea”, a scris pescarul Arthur Hanus pe pagina sa de Facebook.

Peștele nu a ajuns pe masa pescarilor sub formă de diverse preparate ci a fost eliberat, astfel că și alți sătmăreni pasionați de acest sport să aibă ocazia într-o zi să scoată o captură record.

Distribuie: