Deputatul Radu Cristescu despre varianta Govor prefect „ Nu cred să își bate cineva joc în asemenea hal de județul Satu Mare”

Deputatul Radu Cristescu despre varianta Govor prefect „ Nu cred să își bate cineva joc în asemenea hal de județul Satu Mare”

Deputatul Radu Cristescu continuă să își arate dezaprobarea față de Mircea Govor și reîntoarcerea acestuia pe funcția de conducere a organizației județene a PSD și continuă să își susțină poziția de opozant al acestuia.

A fost și unul din motivele pentru care Radu Cristescu l-a evitat pe Mircea Govor și l-a preferat pe Adrian Cozma la festivitățile de 1 Decembrie.

„Pur si simplu am stat lângă Adrian Cozma pentru că este deputatul român de Satu mare. Chiar mi se pare un bun român și patriot. Pe de altă parte am stat cu inima alături de membrii PSD Satu Mare, dar nu am vrut să stau lângă acest individ, Mircea Govor, președintele interimar, ales doar pe baza unei relații vechi de prietenii și afaceri, nu am vrut să girez această mizerie care s-a întâmplat la Satu Mare. Am stat de vorbă cu foarte multi membri de partid, primari, care ne-au zis „Radu și nouă ne este rușine, dar ce să facem în situația asta?”

Chiar nu apreciez acest fals patriotism a lui Govor, tradus strict pe interese personale de afaceri și de câte contacte mai putem lua cu UDMR-ul.”, afirmă Radu Cristescu

Deputatul PSD nu este străin nici de funcțiile pe care cei de la PSD Satu Mare le vizează odată cu intrarea la guvernare, atât cele de secretari de stat cât și pe cea de prefect, unde favorit ar fi Mircea Govor. Cristescu nu crede însă că președintele interimar al PSD va putea obține această funcție, afirmând că la acest nivel nu funcționează lucrurile pe prietenii.

„La București sunt negocieri serioase, aici ajung doar pe surse tot felul de informații. PSD va avea 42 de posturi de secretari de stat. Practic fiecare județ poate lua, acuma să vedem pe ce criterii se vor da. Nume sunt multe, ar fi Ionuț Oneț la agricultură, ar mai fi Gabi Leș, Ioana Bran, Cârciu de la Bixad. PSD nu cred că va face aceeași greșeală să trimită niște oameni acolo pe alte criterii în afară de competență, nu pe cumetrii și prietenii.

Am văzut că se vehiculează a fi prefect Mircea Govor, dar sincer, nu cred că cineva poate să își bată joc în asemenea hal de județul Satu Mare, în condițiile în care toată lumea din județ știe cine este. Nu cred că nici conducerea partidului social democrat nu îți va bate joc de Satu Mare încât să îl pună pe Govor prefect. Nu cred că vor mai funcționa relațiile lui de prietenie.”, a mai afirmat Cristescu

Distribuie: