Deși în fiecare an se atrage atenția cu privire la pericolul folosirii petardelor, obiceiul aprinderii acestora nu dispare iar lumea le ajunge să fie rănită din cauza lor.
În noaptea de Revelion mai multe persoane din toată țara au ajuns la spital după ce au fost rănite de petarde. De departe cel mai grav caz este al unui copil din Craiova, care riscă să rămână fără vedere, după ce o petardă i-a explodat în față, afectându-i ambii ochi. Alături de el, la spitalul dn Craiova au ajuns alte 10 persoane.
Un alt caz grav este cel al unui bărbat de 37 de ani, care a ajuns la Spitalul din Târgu Jiu, fiind diagnosticat cu politraumatism prin explozie, traumatism cranio-cerebral acut mediu, traumatism maxilo-facial cu multiple fracturi faciale, traumatism forte ochi drept şi fractura deschisa la ambele oase ale antebraţului stâng.
Și în Bihor trei persoane au ajuns la spital după ce au fost răniți de petarde, cel mai grav caz fiind al unui bărbat care și-a pierdut trei degete de la mână din cauza unei petarde care a explodat înainte să reușească să o arunce.
Acestea sunt doar câteva din cele mai grave cazuri, la nivel național fiind zeci de cazuri de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au jucat cu petardele în noaptea de Revelion.
