VIDEO Carnagiu pe șoselele din România în această dimineață - 7 persoane au murit

VIDEO Carnagiu pe șoselele din România în această dimineață - 7 persoane au murit

Un grav accident de circulație a avut loc pe raza județului Iași, în această dimineață.

Din primele date, un autocamion a intrat pe contrasens, a acroșat o ambulanță, apoi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară. Un număr de șapte persoane și-au pierdut viața în urma accidentului

„Am trimis 4 ambulanţe cu trei medici, iar mai apoi am crescut numărul ambulanţelor şi al echipelor trimise. Sunt cinci decese şi alte trei persoane policontuzionate, printre care o gravidă”, a transmis Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi.

„Un accident rutier s-a produs în localitatea Sârca din comuna Bălţaţi. În accidentul rutier au fost implicate două autovehicule, cu posibil 7 persoane inconştiente şi 1 ambulanţă SAJ cu un pacient. La locul intervenţiei au fost alocate, un echipaj de stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor de la Tg. Frumos, un echipaj de Terapie Intensivă, un echipaj de Autospeciala pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM ) şi un echipaj de prim ajutor de la Iaşi, dar şi două ambulanţe SAJ Iaşi”, transmite ISU Iaşi.

sursa video: aloiasi.ro

Distribuie: