Miniștri de externe din Rusia și Ucraina au aterizat în această dimineață în Turcia, pentru o nouă tură de negocieri în războiul ruso-ucrainean, care durează de 15 zile. Este prima dată când Rusia trimite un ministru la negocieri, aceasta fiind cea de-a treia tură de negocieri din ultimele două săptămâni.
Cu toate că părțile se pregătesc de negociere, atacurile asupra Ucrainei nu au încetat nici noaptea trecută, când sirenele au sunat încontinuu în mai multe orașe din sudul și sud estul Ucrainei, dar și în capitala Kiev.
Deocamdată forțele armate ruse nu reușesc să înainteze prea mult, lovindu-se de rezistența ucrainienilor, care reușesc să le facă față, cel puțin la sol. Asta pentru că atacurile aeriene ale rușilor lasă în urmă multe clădiri dărâmate de explozii.
Președintele Zelensky a declarat zilele trecute că este gata să accepte un acord cu privire la zonele separatiste din estul Ucrainei, cu speranța că astfel războiul se va încheia, după ce acesta nu a primit ajutorul NATO la care spera.
