Deputatul Panait, refuzat de două ucrainence "Alte persoane au mai mare nevoie ca noi"

Deputatul Panait, refuzat de două ucrainence "Alte persoane au mai mare nevoie ca noi"

Desi nu a fost extrem de vizibil pe acest segment, de deputatul USR Radu Panait a fost activ in ceea ce privește ajutorarea refugiaților din Ucraina.

Acesta a povestit recent un episod petrecut la biroul parlamentar, dedicat celor care acuza ca sunt ajutați oamenii bogați din Ucraina. Două femei din Ucraina au refuzat sa ia orice fel de produs din cele stranse de cei de la USR, dorind ca acestea sa le rămână altor refugiați care au mai mare nevoie de ele.

" Este de ajuns să priviți această poză pentru a intui deja povestea: doamnele sunt din Ucraina și au fost obligate să fugă din calea războiului iar zilele acestea au ajuns în Satu Mare. Obosite și recunoscătoare, ele sunt femeile care în momentul în care le-am spus să își ia orice au nevoie din donațiile aduse la biroul meu parlamentar, mi-au spus ”Ne descurcăm, păstrați-le pentru celelalte persoane care fug de război și care au nevoie mai mare decât noi”. Ele sunt acele persoane de care mulți se tem că ar primi mai mult ajutor decât ar merita.

Sunt două femei puternice, curajose și ambițioase. Urmează să plece mai departe, însă pentru câteva zile își vor trage răsuflarea la Satu Mare. Dacă puteți întinde o mână de ajutor înspre persoanele refugiate, nu ezitați să o faceți. Societatea civilă continuă să dea o mare și importantă lecție de umanitate, care a prins ecou chiar și peste hotare. Vă mulțumesc!", povestește deputatul

Distribuie: