Ministrul Mediului a fost prezent astăzi la Satu Mare, unde a avut o intalnire cu conducerile Prefecturii, a Consiliului Județean și a Primăriei, susținând și o conferință de presă.
În discuție s-a adus și problema ciorilor care au pus stăpânire pe Grădina Romei și cărora nu li s-a găsit o rezolvare în ultimii 15 ani, în ciuda încercărilor.
Ministrul a afirmat că una dintre soluții ar fi alungarea acestora cu tunuri de apă, fiind permisă o astfel de intervenție atunci când ciorile sunt în perioada de realizare de cuiburi. De asemenea acesta a afirmat că e nevoie de recoltare umană, Satu Mare, nefiind singurul oraș care se confruntă cu o astfel de problemă la nivel național.
Decizia cu privire la metodele care vor fi folosite revine autorităților locale.
