O nouă înșelătorie pe care smecherii o încearcă cu sătmărenii

Moda înșelătoriilor pare să nu expire niciodată, doar metodele prin care unii încearcă să facă bani ușor de pe spatele credulilor se schimbă. A fost celebră o vreme bună metoda „accidentul”, prin care o persoană era sunată și i se solicita bani sub pretextul că o rudă apropiată a suferit un accident.

Acum metoda s-a schimbat, dar smecherii continuă să caute persoane credule care să le pice în plasă. O sătmăreancă a vrut să vadă cât de departe merg aceștia, cu toate că știa de la început că totul e doar o înșelătorie. Aceasta a fost contactată pentru a încasa o sumă uriașă de bani din care să facă donații, atât de către posesoarea banilor cât și de către avocatul ei, dar până să primească banii, i s-au cerut ei alții.

„In urma cu ceva vreme era la moda farsa cu un membru al familiei accidentat pentru a “fura” bani de la oameni. Ieri am fost contactata pe whatsapp de pe un nr din Benin, Africa. Cică o doamna bolnava in faza terminala din Franța care vrea sa isi doneze toată averea pentru copii nevoiași. Apoi îmi scrie, cică, avocatul doamnei. Tot francez, dar tot de pe nr din Benin. Am mai auzit de curând pe cineva ca i s-a oferit o donație colosala, dar nu a dat curs mesajului. Am răspuns in ideea de a vedea pana unde merge figura. Azi am ajuns in punctul in care sa trimit repede o suma in euro ca sa plătească taxele aferente demarării donației la notar. Îmi trimite si pe posta dacă nu am dat nr de cont bancar. Apoi se fâstâcesc in ultimul hal.

Din păcate sunt unii creduli si pica din lac in puț.”, ne povestește sătmăreanca

Distribuie: