La data de 20 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.3 Poliție Rurală Satu Mare au fost sesizați de către o femeie de 37 de ani, din comuna Agriș, despre faptul că, în cursul aceleiași zile, soțul său, în vârstă de 40 de ani, nu ar fi respectat prevederile ordinului de protecție emis pe numele său de către Judecătoria Satu Mare, prin aceea că s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri față de aceasta.
În cauză, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
