Deputatul Adrian Cozma afirma ca România se mișcă bine când vine vorba de umplerea depozitelor de gaz metan pentru la iarnă, ba chiar este in avans deja față de cerințele impuse de Uniunea Europeana.
Astfel românii pot sta liniștit ca in iarnă țara noastră va avea suficient gaz pentru a acoperi nevoile cetățenilor.
"România va avea suficient gaz în depozitele naționale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă. În acest moment, depozitele de gaz metan ale țării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că țara noastră a acționat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre. Ținta pentru 1 august este de 46%, iar România a depășit-o încă din prima jumătate a lunii iulie.
Suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat. Astăzi a fost atins procentul-record de 70% de gaz din producția internă, trimis în depozitele naționale!
Obiectivul stabilit la nivel european este ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz ale tuturor statelor membre să fie cel puțin 80% pline. Menținând ritmul accelerat, vom reuși să atingem acest procent chiar înainte de termen.", afirma deputatul sătmărean.
