După doar două săptămâni de temperaturi normale și acceptabile, sătmărenii se vor confrunta zilele următoare cu un nou val de căldură venit de pe continentul african, astfel că revin în actualitate avertizările de caniculă.
„Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă (22 și 23 iulie) în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei și în vestul Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, anunță ANM
